Aseara am fost la Balet, la Lacul Lebedelor, spectacol in cadrul Festivalului Enescu. Desi in general nu sunt mare fan al baletului (spre deosebire de muzica simfonica, care chiar imi place) si credeam ca o sa ma plictisesc de moarte, precum cocosul din bancul ala care zicea, vorba ceea: “aahh, ce plictiseala…” in fapt am constatat cu surprindere ca nu m-am plictisit deloc, si ca in fapt mi-a placut mai mult decit ma asteptam.
Nu am de gind sa scriu o cronica de spectacol, departe de mine gindul de a transforma blogul in asa ceva, dar vreau sa surprind citeva constatari ca lectii de viata profesionala pe care le-am desprins, surprinzator, din acest spectacol de balet, si pe care ar fi bine sa la constientizeze oricine, si mai cu seama populatia Romanicii in marea ei vastitate. Stiu ca s-ar putea ca un spectacol de balet sa nu fie pe target-ul majoritatii populatiei, dar am fost surprins ca pina si din arta poti sa tragi concluzii de cariera si management:
1. Este foarte bine sa incerci sa faci ceva care iti place – balerinii si balerinele, membrii orchestrei, toti pareau transpusi intr-o transa o data ce spectacolul a inceput, incercind sa dea tot ce e mai bun si sa traiasca muzica si fiorul artistic. Daca iti place ceea ce faci, nu mai simti oboseala, durerea, transpiratia si duci pina la capat orice dans nebun sau misiune imposibila – ma intrebam cum oare nu le dor picioarele pe balerinele lebadutze si cum de nu isi belesc gleznele, asa cum eu imi belesc glezna la orisice calcat strimb pe vreo scara. Si daca faci ceva ce iti place, vei primi si alt fel de remuneratie decit cea materiala, care inteleg ca este foarte mica in cazul balerinilor.
2. Oarecum legat de 1, orice ar fi ceea ce faci, fa-l cu convingere, cu bucurie, cu zimbetul pe buze. Dincolo de durere, de oboseala, balerinii si balerinele erau mereu cu zimbetul pe buze, in nici un moment nu am vazut altceva pe fata lor. A se compara cu vreo vaca de la ghiseul bancii unde vrei sa platesti o rata sau o factura, si care e plina de sictir si te trateaza ca si cum ti-ar face un mare favor – de cele mai multe ori ea stind pe scaun toata ziua pe un salariu mai mare decit al unei balerine. Am fost azi sa inmatriculez o masina, la sediul cel nou din Pipera al Directiei Regim Permise si Inmatriculari, sau cum s-o chema. Avea functionarul ala un sictir pe fata inimaginabil, o miscare cu incetinitorul, niste vorbe scoase incet printre dinti. Stiu, stiu, si functionarul de la permise, si cea de la banca se simt frustrati ca fac o munca de cacao si nu sunt mari directori. Well, mai intii, voi ati ales in mare masura calea, si doi la mina, chiar si o munca de ghiseu poate fi facuta cu zimbet si aducind bucurie oamenilor – ginditi-va domnule de la permise ca faceti un lucru bun pentru ca ajutati oamenii sa isi inmatriculeze masinile, si sa se bucure impreuna cu familiile de o plimbare in weekend.
3. Succesul vine numai cu munca, multa munca – la un anumit moment, lebadutzele balerine s-a aplecat si s-a vazut sudoarea pe spatele lor, sudoare curgind la fel ca si cea de le fruntile si piepturile taranilor care muncesc cimpul. Numai in Romania munca e devalorizata, si succesul se considera ca e valoros doar daca vine repede, peste noapte, prin smechereala si scurtatura, un succes obtinut prin multa munca nu e valabil, ca orice prost poate sa munceasca, numai noi suntem smecheri – trebuie sa recunosc ca si subsemnatul se gaseste uneori prins in logica asta, care un fel de tara genetica nationala….
4. Oamenii din spatele show-ului sunt si ei vitali pentru ca lucrurile sa mearga, si isi fac treaba foarte bine chiar daca nu primesc aplauzele si privirile publicului client in mod direct. Orchestra Operei a cintat extraordinar, asa ascunsa acolo in fanta de sub scena, dedesuptul protagonistilor si privirilor publicului. Oamenii au prestat un concert pe muzica lui Ceaikovski care ar fi fost demn de prima scena a Salii Palatului sau a Ateneului, la un loc cu marile orchestre ale lumii. Ei erau ascunsi luminii reflectoarelor, dar si-au facut treaba foarte bine, si tot cu zimbetul pe buze, cum am putut vedea tragind cu ochiul de pe locul foarte bun unde ma aflam. A se compara cu oamenii din back office intr-o banca, la operatiuni, la risc, sictiriti ca ei fac o munca naspa de negrisori in vreme ce oamenii din vinzari capata sau capatau pina mai deunazi toata atentia si bonusurile – ei bine, fara voi aia din vinzari nu ar avea ce sa vinda, si ar trebui sa va bucurati si voi ca prin acordarea unui credit, efectuarea platii, puteti sa faceti niste clienti fericiti.
Cam atit, as mai avea de povestit despre Festivalul Enescu, poate in niste posturi viitoare.
