Blogul lui Frank

Am rasfoit in sfirsit colectia de puzzle-uri din interviuri Lidero.ro publicata de Money Express (stiu ca a aparut demult dar abia acum am apucat sa ma uit peste carte).

Am fost curios sa vad ce opinii exprima liderii intervievati, care au fost zic eu selectati inspirat, mai ales cei pe care am onoarea sa ii cunosc personal. Cartea e interesanta, si desi stilul puzzle in care au imbinat ei fragmentele de interviu este putin enervant in opinia mea (practic au decupat frazele din interviuri si le-au amestecat intre ele pe capitole tematice), am citit lucruri interesante si uneori surprinzatoare, opinii in consonanta si altele total opuse – in definitiv fiecare cu stilul lui de leader si manager…

Am constatat insa o constanta care revenea la capitolul pe care editorii il botezasera “Disciplina”. In principiu in opinia editorilor, aici ar fi fost incluse modalitatile de a trata angajatii problema, de a administra sanctiuni, de a fi corect si fair fara a fi crud. Au fost multe exemple mentionate, insa o anumita tipologie a aparut in multe dintre opinii, si anume exemplul situatiei in care un anumit angajat a trebuit exclus din organizatie pentru ca nu erau compatibili cu echipa sau acceptati de echipa. Nu era vorba neaparat de un angajat care nu performa pe pozitia respectiva, ci doar nu era pe placul echipei, avea o atitudine diferita sau nu era pur-si-simplu avut la inima de ceilalti. Majoritatea exemplelor se finalizau cu eliminarea respectivului angajat, pentru ca prezenta lui era nociva dinamicii echipei.

Deunazi fiind la o intilnire cu un partener, o institutie financiara, asteptam in Board Room sosirea interlocutorului meu cind, fara sa vreau, mi-a fost atrasa atentia de o discutie telefonica in soapta. Pe hol, asistenta inchisese usa dinspre iesire si vorbea in soapta la telefon, ignorind sau nepasindu-i de prezenta mea – era una din acele cazuri in care vorbitul in soapta atragea mai mult atentia decit un dialog normal. Nu am obiceiul sa trag cu urechea, dar fara sa vreau am auzit discutia ei telefonica: “Nu imi place de fata asta noua! Si sa stii ca nici lui nu ii place! Se tot plinge ca nu vrea sa faca ce ii dam noi sa faca, sa duca documentele, ca vrea sa faca lucruri mai interesante din care sa invete… nu are atitudinea cuvenita… sa ii spui si lui Mugur (N.B. Mugur este seful cel mare)”. Am dedus ca este vorba de fata de la receptia de la intrare, care ma condusese cind am venit – aparent politicoasa, draguta, profesional corecta. Poate habar n-avea ce i se pregatea…

Intrebarea mea, pe care o gindesc si din perspectiva proprie, pentru ca sunt o persoana destul de diferita de “mainstream”, uneori dificila, dar totusi valoroasa (si modesta ) este: cit de justificata poate fi inlaturarea unei persoane doar pentru ca “nu se potriveste cu echipa” ? Sigur ca sunt cazuri si cazuri, poate e o chestiune justificata, de atitudine negativista, dar poate uneori oamenii vor sa il arunce dintre ei pe cel care e diferit, pe cel care intreaba “dar de ce nu facem altfel?”, pe cel care are curajul sa strige “imparatul e gol!”. In ce masura linistea si pacea echipei justifica eliminarea unui membru al ei care indrazneste sa fie altfel? Batista pe tambal si zumzaitul strungurilor sa fie tot ce conteaza?

Extrapolind de la acest punct de vedere, am vazut situatii in care echipe intregi erau alcatuite din oameni trasi la indigo, cu aceleasi reactii, previzibili – probabil o astfel de echipa ar tolera greu un “intrus”. Oare de ce este nevoie pentru ca organizatiile sa capete intuitia ca diversitatea oamenilor si a opiniilor este motorul progresului – in unele cazuri este bine se existe si oameni “diferiti” care nu trebuie marginalizati ci dimpotriva “folositi” in sensul bun pentru ca poate “echipa” nu vede birna din ochii proprii? Ca sa ma refer la un subiect intens discutat in mai toate multinationalele, vorbind de setul de valori corporatiste, Alessandro Profumo de la UniCredit spune ca: “Our new vision is based on our determination to focus on people as individuals. [...] [to] offer everybody the chance to [...] develop her or his own professional personality” – de altfel chiar Dan Pascariu a mentionat aceste valori in interviul dat lui Lidero.ro.

Nu pretind ca am dreptate, vreau doar sa deschid o discutie, si diversele opinii care poate vor fi adunate vor da o masura mai justa acestor cazuri complexe care imi amintesc de copilaria cind, gasca de pusti de la bloc nu vroiau sa se joace cu copilul care avea ceva diferit….

PS: Daca tot am mentionat de interviurile din Lidero.ro, Dan Pascariu face niste remarci foarte bune si pertinente, intelept si gentleman ca intotdeauna. El da mai multe exemple, unul al directoarei de sucursala care initial se purta rau cu clientii, fiind initial retrogradata si apoi devenind in timp directoare regionala, si altul al alegerii intre doi candidati la postul de vicepresedinte, unul cu profil mai bun, absolvent de Harvard si altul cu profil mai putin impresionant, dar mai potrivit pentru organizatia si echipa la momentul respectiv. I-as provoca pe colegii mei din sectorul financiar la o ghicitoare – aveti idee despre cine sunt exemplele ? Eu as avea niste idei….
-